Rolul Credințelor Pozitive despre Îngrijorare în Tulburarea de Anxietate Generalizată

R

Situațiile incerte, precum cele generate de pandemia actuală, sunt un combustibil pentru îngrijorare, atât în cadrul populațiilor clinice, cât și al celor non-clinice.

 Însă, studiile arată că îngrijorarea patologică, incontrolabilă și persistentă, este caracteristică tulburărilor emoționale și, în special, Tulburării de Anxietate Generalizată.

De ce? Persoanele cu Tulburare de Anxietate Generalizată sunt hipervigilente la stimulii amenințători, tind să interpreteze informațiile ambigue negativ, catastrofează și au nevoie de o certitudine absolută pentru a nu se îngrijora. Studiile arată că nevoia de predictibilitate și intoleranța la incertitudine prezic și cresc îngrijorarea în rândul persoanelor cu Tulburare de Anxietate Generalizată (TAG) și mențin simptomele.  

Conform Modelului Cognitiv propus de Dugas & colab., intoleranța la incertitudine joacă un rol cheie în dezvoltarea și menținerea îngrijorării excesive în rândul persoanelor cu TAG. 

 Intoleranţa la incertitudine poate declanşa îngrijorarea în mod direct sau indirect, prin intermediul altor trei procese: credinţe pozitive despre îngrijorare, orientare negativă în rezolvarea problemelor şi evitare cognitivă.  

De exemplu, dacă o persoană se teme foarte mult că în viitorul apropiat s-ar îmbolnăvi de Covid-19, se poate îngrijora cu scopul, conștient sau inconștient, de a găsi soluții și de a se motiva să își ia mai multe măsuri preventive (credințe pozitive). Pentru a-și diminua anxietatea, poate încerca să nu se gândească la temerile sale (evitare cognitivă), strategie care, de fapt, le va menține. Dacă acea persoană care se simte amenințată de posibilitatea îmbolnăvirii, se îndoiește de capacitatea sa de a-i face față și anticipează un rezultat negativ (orientarea negativă asupra problemelor), atunci este probabil să reacționeze negativ la nivel emoțional (frustrare, iritare, anxietate, depresie), cognitiv (îngrijorări despre posibila îmbolnăvire, noi îngrijorări privind impactul îmbolnăvirii sale asupra familiei) și comportamental (compulsii, evitare, procrastinare, rezolvare impulsivă a problemelor). Pe fondul unor factori stresori și a unei dispoziții afective negative, poate interpreta că îngrijorarea nu și-a atins scopul și, astfel, va continua acest proces. În încercarea de a reduce incertitudinea, persoana poate încerca să identifice toate posibilele evenimente și consecințe viitoare, menținându-și și crescându-și nivelul îngrijorării („Dacă îmi voi îmbolnăvi copii?”, „Și dacă nu sunt suficiente paturi în spital?”, „Dacă voi fi concediat de la locul de muncă?”). Se poate instala astfel un cerc vicios care are drept consecințe demoralizarea și epuizarea (Dugas & colab., 2007).

Deoarece îngrijorarea, atât normală cât și patologică, este un fenomen atât de comun, nu putem să nu ne întrebăm dacă aceasta are și o fațetă pozitivă sau funcțională. De aceea, am ales să aruncăm o privire mai atentă asupra credințelor pozitive despre îngrijorare, chiar dacă și credințele negative despre îngrijorare (lipsa controlului asupra îngrijorărilor, caracterul periculos al îngrijorării) au fost corelate cu severitatea simptomelor TAG.

Dugas & colab. au identificat 5 tipuri de credințe pozitive despre îngrijorare:

  1. îngrijorarea ajută în rezolvarea de probleme;
  2. îngrijorarea crește motivația de a duce la bun sfârșit lucrurile;
  3. îngrijorarea în avans scade intensitatea reacțiilor emoționale negative în cazul în care evenimentul negativ chiar are loc;
  4. îngrijorarea poate împiedica în mod direct evenimentele nedorite, neplăcute;
  5. îngrijorarea este dovada că o persoană este bună, responsabilă, grijulie.

Credințele pozitive despre îngrijorare nu sunt întotdeauna greșite, eronate. Însă, persoanele cu TAG au un nivel mai ridicat al acestor tipuri de credințe decât cele fără TAG și  tind să supraestimeze utilitatea acestor griji. Astfel, dacă îngrijorarea nu este atât de utilă pe cât credeau, este importantă dezvoltarea unui sistem de credințe mai flexibil, precum și identificarea unor strategii alternative adaptative care să înlocuiască presupusele funcții ale îngrijorării (Dugas & colab., 2007).

Pentru reevaluarea credințelor pozitive, se poate apela la jocul de rol „avocat vs. procuror”. În acest joc de rol, persoana identifică întâi o îngrijorare specifică și apoi își asumă, pe rând, rolul de a-i convinge pe membrii juriului că îngrijorarea este utilă, respectiv că nu este utilă (Dugas & colab, 2007). Experimentele arată că disputarea credințelor iraționale reduce îngrijorarea deoarece aceasta consistă în principal în procesarea verbală a informațiilor.

 Atât credințele pozitive, cât și cele negative despre îngrijorare au fost corelate cu severitatea simptomelor TAG. Este posibil ca cele două tipuri de credințe să intervină în stadii diferite ale dezvoltării TAG. Mai precis, credințele că îngrijorarea aduce beneficii ar putea juca un rol mai important în etapele incipiente ale dezvoltării TAG, contribuind la utilizarea inițială a îngrijorării că strategie de coping, în timp ce credințele negative să fie implicate în stadiile mai avansate (Dugas et al., 2007).

Terapeuții nu ar trebui să presupună că toți clienții percep un scop funcțional al îngrijorării. Cu toate acestea, având în vedere că aceste credințe pozitive despre îngrijorare pot interfera cu tratamentul, este esențială evaluarea lor încă de la început (Dugas & colab., 2007).

Studiile arată că terapia cognitiv-comportamentală bazată inclusiv pe modelul cognitiv al lui Dugas & colab. are efecte în Tulburarea de Anxietate Generalizată și alte tulburări de anxietate. De asemenea, un model inovator de tratament transdiagnostic, Terapia MetaCognitivă,  care se concentrează pe reevaluarea meta-cognițiilor pozitive și negative despre îngrijorare, ruminație și pe o gândire flexibilă în general, pare să aibă rezultate foarte bune și în cazul pacienților cu tulburări de anxietate.

Alina Orel

Alina Orel, voluntar în cadrul departamentului Științific Choice.

1 comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR