Reevaluarea Tipurilor de Credințe Pozitive despre Îngrijorare. Joc de rol „Avocat vs. Procuror“

R
După cum menționam în articolul anterior, unele persoane percep, adesea fără să conștientizeze, un scop funcțional al îngrijorării, iar persoanele cu Tulburare de Anxietate Generalizată (TAG) tind să supraestimeze utilitatea grijilor. 

Dugas & colab. (2007)  au identificat 5 tipuri de credințe pozitive despre îngrijorare sau „funcții” ale îngrijorării. Servește însă îngrijorarea cu adevărat acestor funcții sau oamenii cred asta fără să existe o logică în spate sau (suficiente) dovezi? Oferă îngrijorarea beneficii imediate sau aceste beneficii reflectă raționalizări post hoc pentru sine și pentru ceilalți? Încercăm să aducem mai multă claritate în cele ce urmează printr-un exercițiu propus de autori: „avocat vs. procuror”.

  1. Îngrijorarea ajută în rezolvarea problemelor.

Dacă îmi fac griji pentru problemele actuale de sănătate, voi  fi capabil să găsesc soluții mai bune pentru a nu le agrava.” | „Este bine că îmi fac griji pentru siguranța și stabilitatea locului de muncă, deoarece mă asigur că voi găsi alternative de angajare.”

Într-adevăr, un anumit nivel al îngrijorării poate servi la identificarea unor pași și acțiuni care să conducă la rezolvarea unei probleme actuale. Dacă suntem prea relaxați, prea calmi în fața problemei, s-ar putea să nu evaluăm corect magnitudinea și implicațiile acesteia și să nu identificăm soluția optimă. Este important însă ca îngrijorarea să fie concret definită, deoarece se tinde adesea spre o abstractizare verbală a îngrijorării și o evitare a imaginilor mentale asociate rezultatelor negative.

Pe de altă parte, nivelul ridicat al îngrijorării poate interfera cu procesul rezolvării problemelor. Îngrijorările excesive ne predispun spre identificarea tuturor modurilor în care soluțiile găsite vor eșua, devenind anxioși și ajungând chiar să amânăm rezolvarea problemei sau să evităm problema cu totul. De asemenea, când îngrijorările se derulează în continuu în mintea noastră și confundăm gândul cu acțiunea, ducem o „muncă sisifică” și asta ne epuizează (Dugas & colab., 2007). Mai multe studii par să indice că îngrijorarea excesivă epuizează resursele de control atențional disponibile pentru alte sarcini și memoria de lucru, ceea ce duce la o rezolvare incorectă sau cu mai multe erori a problemelor.

Este important ca persoanele care au acest tip de credințe pozitive să identifice o strategie alternativă de rezolvare a problemelor – una orientată spre acțiune (Dugas & colab., 2007).

  1.     Îngrijorarea motivează.

„Dacă îmi fac griji pentru evaluarea profesională, cel mai probabil îmi voi îmbunătăți performanța.” | „Dacă mă îngrijorează sănătatea mea, sunt mai multe șanse să adopt un stil de viață sănătos.”

Îngrijorările ne pot stimula uneori să acționăm, ne pot motiva să facem lucruri pe care altfel nu le-am face sau lucruri pe care trebuie să le facem (Dugas & colab., 2007). 

Însă, îngrijorările excesive au adesea un efect opus celui prevăzut inițial – conduc la inactivitate (procrastinare, evitare) din cauza emoțiilor negative asociate sau afectează performanța din cauza dificultăților cognitive asociate (probleme de concentrare, de memorie).

Într-un experiment care a vizat testarea „adevărului” din spatele credințelor pozitive despre îngrijorare, îngrijorarea nu a fost legată pozitiv de performanță, așa cum participanții s-ar fi așteptat, neexistând o asociere semnificativă statistic. Acest lucru sugerează că este posibil ca aceste credințe pozitive privind îngrijorarea să fie raționalizări inferate ulterior. 

Într-un alt experiment care a analizat rolul îngrijorării și al planificării în anticiparea unui volum mare de muncă, îngrijorarea cu o seară înainte a prezis epuizarea de a doua zi la serviciu. 

Astfel, este important ca persoanele care au acest tip de credințe pozitive să înțeleagă că este posibil să obțină rezultate foarte bune în ceea ce își propun fără să se îngrijoreze tot timpul. 

  1. Îngrijorarea în avans diminuează reacțiile emoționale negative în cazul în care evenimentul nedorit chiar are loc. 

„Dacă îmi fac griji privind posibilitatea ca părinții mei să contracteze virusul, voi fi mai bine pregătit emoțional în cazul în care se întâmplă.” | “Dacă mă îngrijorez în legătură cu stabilitatea locului de muncă, în cazul în care voi fi concediat, voi fi mai puțin dezamăgit.”

Experimentele confirmă „Modelul teoretic al Evitării Contrastului Emoțional”, persoanele cu TAG preferând să experimenteze o stare de suferință susținută în prezent pentru a fi pregătite emoțional pentru cel mai rău rezultat posibil. Nu este însă clar dacă și funcționează, dacă într-adevăr îngrijorarea în avans diminuează dezamăgirea, tristețea, furia sau panica, atunci când evenimentul nedorit chiar are loc. Un experiment arată că pentru persoanele cu un nivel normal al îngrijorării poate fi o strategie de evitare adaptativă, dar nu și în cazul îngrijorării patologice. Cu toate acestea, un alt experiment arată că îngrijorarea în avans ajută persoanele cu TAG să reducă efectele negative atunci când evenimentul chiar are loc.  

Totuși, îngrijorarea privind evenimentele negative care s-ar putea întâmpla, ne crește nivelul emoțiilor negative aici și acum. Astfel, dacă evenimentul nedorit prezis nu are loc, această strategie nu aduce niciun beneficiu, ci din contră (Dugas & colab., 2007). Se pare că persoanele cu TAG au de cele mai multe ori expectații eronate. Un experiment a arătat că 91.4% din predicțiile emise în timpul îngrijorării nu s-au adeverit și că dovezile privind lipsa acurateții predicțiilor au scăzut nivelul simptomelor TAG.  

Atunci când evenimentul negativ imaginat chiar are loc, oamenii care deja s-au îngrijorat în privința acestuia s-ar putea să nu se simtă mai bine decât cei care nu și-au făcut griji (Dugas & colab., 2007).

În terapie, acest tip de credințe poate fi adresat prin „Mental Imagery”, pentru a identifica fricile care stau la baza îngrijorării și pentru procesarea lor emoțională.  

  1.     Îngrijorarea poate împiedica în mod direct evenimentele neplăcute.

„M-am îngrijorat întotdeauna că soțul meu va fi implicat într-un accident grav de mașină; nu s-a întâmplat niciodată, așa că îngrijorarea mea trebuie să funcționeze.” 

Credințele pozitive despre îngrijorare par a se dezvolta prin procese de întărire pozitivă (îngrijorări urmate de obținerea rezultatelor dorite) și negativă (îngrijorări urmate de evitarea consecințelor nedorite) (Dugas & colab., 2007). Aceste credințe pot fi menținute în ciuda unor dovezi contrarii, printr-un bias de confirmare (selectarea din memorie doar a informațiilor sau evenimentelor care confirmă predicția și ignorarea dovezilor contrarii) sau iluzia controlului (în situații incerte, pentru a te simți în control, te consideri agent cauzal).

 Un anumit nivel de îngrijorare este util în anumite situații potențial periculoase din prezent. Însă, îngrijorarea, prin ea însăși, nu reduce riscurile pericolului, iar faptul că nu ne îngrijorăm, nu înseamnă că vom atrage ghinionul. De asemenea, faptul că ne îngrijorăm pentru siguranța sau sănătatea cuiva, nu funcționează ca o „vrajă de protecție”. Non-apariția unui eveniment ar putea fi atribuită oricăror alte numeroase variabile (Dugas & colab., 2007).

  1.     Îngrijorarea denotă o trăsătură pozitivă a personalității.

Faptul că mă îngrijorez pentru copiii mei dovedește că sunt un părinte bun, iubitor.” | „Faptul că mă îngrijorez pentru locul de muncă dovedește că sunt o persoană prudentă / orientată spre soluții / responsabilă.”

Este normal să ne îngrijorăm pentru viața sau sănătatea unei persoane apropiate, atunci când, de exemplu, aceasta se expune unui pericol prin natura meseriei sau suferă de o boală cronică.  Însă, îngrijorarea excesivă poate conduce la consecințe negative pentru persoana care se îngrijorează (anxietate, panică, suferință emoțională) și la comportamente care nu sunt apreciate de cei pentru care ne facem griji (îi putem copleși, sufoca, cicăli prea mult) (Dugas & colab., 2007).

Persoanele cu acest tip de credințe consideră în mod implicit că există o corelație pozitivă între îngrijorare și personalitate; cu cât ești mai îngrijorat, cu atât dovedești că ești bun, responsabil, iubitor etc. Acest lucru nu este, însă, adevărat, existând persoane cu trăsături de caracter pozitive care nu se îngrijorează excesiv. În plus, îngrijorarea nu este singura dovadă că o persoană este bună (diverse alte caracteristici și comportamente arată asta) (Dugas & colab., 2007).

   Prin urmare, deoarece aceste tipuri de credințe ar putea juca un rol mai important în etapele incipiente ale dezvoltării Tulburării de Anxietate Generalizată, precum și în menținerea și agravarea simptomelor, este importantă dezvoltarea unei gândiri mai flexibile. Iar acest exercițiu vine în ajutorul unui astfel de demers. 

Alina Orel

Alina Orel, voluntar în cadrul departamentului Științific Choice, este absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității Transilvania. Domeniile sale principale de interes sunt Terapia Cognitiv-Comportamentală, Adicțiile, Consilierea în Carieră și Orientarea Vocațională,  Art-Terapia.

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR