Discriminarea – definiţie
Oamenii au tendinţa să internalizeze opiniile celorlalţi despre propria persoană, ceea ce va contribui la formarea imaginii şi conceptului de sine. În condiţiile în care opinia altor persoane se bazează pe stereotipuri, apar experienţe de respingere care generează stres şi pot conduce, pe termen lung, la apariţia unor simptome specifice, atât în plan fizic, cât şi psihologic.
Tipuri de discriminare
E importantă diferențierea între cele două tipuri de discriminare: cea obiectivă și cea subiectivă/percepută. Discriminarea obiectivă reprezintă situația propriu-zisă, iar cea percepută se referă la experiența unei persoane legată de tratamentul inegal primit pe baza caracteristicilor personale (gen, vârstă, naționalitate, preferințe sexuale, rasă).
Factori moderatori/de protecție
- Identificarea cu un anumit grup
Unele studii arată faptul că identificarea cu un grup poate constitui un factor de protecție deoarece afilierea la acesta îi oferă persoanei resurse sociale și psihologice ce pot reduce costurile discriminării percepute. Conexiunea puternică stabilită cu membrii unui grup (ce are la bază aceeași naționalitate sau etnie) – și implicit, cu identitatea lui, poate reduce intensitatea stresului resimțit. Prin urmare, imaginea de sine nu e afectată major de experiențele negative. Nivelurile ridicate de identificare se asociază negativ cu tendințele depresive.
- Suportul social
Capacitatea de adaptare a oamenilor la factori stresori depinde de suportul social perceput și de sprijinul emoțional primit din partea familiei și prietenilor.
- Încrederea în ceilalți
Rezultatele unui studiu efectuat în Norvegia nu au indicat diferențe semnificative în ceea ce privește problemele de sănătate mintală între cei ce au declarat că au fost discriminați și cei care nu au declarat acest lucru, atât timp cât aveau un nivel ridicat al încrederii în cei din jur. În schimb, au fost evidențiate diferențe semnificative în cazul celor cu un nivel scăzut de încredere în ceilalți. Astfel, încrederea poate diminua efectele negative ale discriminării percepute, o posibilă explicație fiind următoarea: oamenii mai încrezători în cei din jur pot minimaliza experiențele neplăcute (menținând o opinie favorabilă despre oameni în general – fiind conștienți că doar unii dintre ei discriminează).
- Strategiile de coping
Consecințele discriminării percepute depind și de strategiile de coping utilizate, care pot fi adaptative sau dezadaptative. Strategiile din prima categorie se referă la încercările persoanei de a schimba situația sau reacția ei la aceasta, în timp ce strategiile dezadaptative implică efortul de a evita factorul stresor. Așadar, apelarea la strategii adaptative contribuie la starea de bine psihologică.
Discriminarea percepută la diferite vârste
Efectele discriminării percepute sunt mai puternice în cazul copiilor, ei nefiind echipaţi cu resursele necesare pentru a face faţă acestor situaţii. Discriminarea adolescenților are efecte pe termen lung, chiar și după 30 ani – consecințele se pot manifesta și la maturitate.
Există diferențe între membrii aceluiași grup minoritar și în funcție de vârstă: imigranții mai tineri (16-24 ani) au perceput într-o mai mare măsură discriminarea comparativ cu restul participanților (24-64 ani), fapt ce poate fi atribuit așteptărilor mai ridicate referitoare la primirea unui tratament egal cu restul oamenilor.
Impactul discriminării
- Asupra sănătății fizice
Unele studii au demonstrat că o frecvență ridicată a discriminării percepute poate induce răspunsuri specifice stresului (tensiune crescută și tahicardie, creșterea cortizolului), care pot afecta pe termen lung sănătatea. În plus, persoanele discriminate pot apela la strategii de coping de evitare, precum mâncatul nesănătos, fumatul, abuzul de alcool și substanțe.
În cazul discriminării rasiale, apar modificări fiziologice în cadrul sistemului hormonal. Expunerea repetată poate determina organismul să devină mai reactiv în situațiile sociale dificile sau care pot deveni stresante. Astfel, discriminarea percepută contribuie la modificarea sistemelor biologice, diminuând resursele organismului și crescând riscul îmbolnăvirii. Din dorința de a evita stresul, rușinea, confuzia cauzată de experiența discriminării, ei se angajează în comportamente de risc (consum de alcool, substanțe, delicvență). De asemenea, acestea din urmă pot apărea ca urmare a comportamentelor de externalizare (furie, agresivitate).
- Asupra sănătății mintale
În cazul rasismului, există anumiți factori care pot favoriza apariția tulburărilor mentale:
-traume fizice
-abuzuri sexuale
-experiențe de umilire și respingere socială
-inegalitate economică și socială
-acces limitat/lipsa accesului la servicii medicale adecvate
Psihoză
Un studiu din Olanda a avut 4076 participanți fără istoric de psihoză sau alte tulburări, luând în considerare discriminarea în funcție de vârstă, gen, dizabilitate, aspect fizic, etnie și orientare sexuală. Rezultatele au arătat că 0.5% dintre cei care nu au perceput discriminarea au prezentat idei delirante, 0.9% dintre cei care au perceput discriminarea într-un singur domeniu și 2.7% dintre cei care au perceput discriminarea în mai multe domenii au avut aceleași simptome.
Starea de bine
Rezultate obținute de Schmitt (2014), au arătat că există o corelație negativă între discriminarea percepută și starea de bine (fiind incluse mai multe dimensiuni ale discriminării – atât la nivel individual, cât și de grup). Comparativ cu discriminarea de gen și de rasă, cea percepută se asociază într-o măsură mai mare cu starea de bine în cazul persoanelor cu tulburări psihice, cu dizabilități, supraponderale și al minorităților sexuale.
În plus, percepția unor situații de discriminare izolate are un impact mai mic asupra stării de bine, în comparație cu discriminarea percepută pervazivă (ce are o frecvență mai mare).
Concluzii
Luând în considerare cele expuse mai sus, apare necesitatea implementării unor programe pentru cei care resimt discriminarea drept o experiență stresantă. Însă ar fi util ca aceste programe să aibă impact atât în contexte sociale diverse (la nivelul comunității), cât și la nivel individual (să învețe să gestioneze stres-ul și să se relaxeze, să ceară sprijin când simt nevoia).
Alina Boca
Alina Boca a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației și masterul “Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și a familiei”, ambele în cadrul Universității București. În prezent lucrează ca psiholog clinician și terapeut ABA, iar printre interesele sale se enumeră psihologia copilului, psihologia interculturală și psihoterapia.
[…] Impactul discriminării percepute asupra sănătăţii […]