Educația online – comoditate sau o soluție validă?

E

În 2011, Universitatea Stanford a dat drumul unui experiment educațional fără precedent: și-a pus trei dintre cele mai căutate cursuri la dispoziția oricărei persoane cu o conexiune la internet. În doar câteva săptămâni, 160.000 de oameni din întreaga lume s-au înghesuit să se înscrie la cel mai complex și dificil dintre ele: Inteligența Artificială. 8 ani și multe platforme educaționale online mai târziu, întrebarea e mai actuală ca oricând: funcționează educația online cel puțin la fel de bine ca cea tradițională?

În decembrie 2011, din cei 200 de studenți ai Stanford înscriși la varianta live (pe mulți bani) a cursului Inteligența Artificială doar 41 sunt prezenți la curs. Studenții înscriși la acest curs par să prefere să urmărească prelegerile video în loc să vină în amfiteatru. Însă asta nu e tot: Sebastian Thrun, profesorul care preda acest curs atât în amfiteatrul Stanford cât și online, spune că asta le-a îmbunătățit performanța.  În anii anteriori, media la studenților săi de la Standford la examenul parțial era de 60%; în 2011, anul cu prezență scăzută la curs, media a fost mai mare. Media la același parțial pe platforma online a fost de 83%.

Educația online este astăzi e forma de educație care se răspândește cel mai rapid, atât din motive economice cât și geografice. (Unul dintre studenții lui Thrun i-a mărturisit că și-a terminat temele în timpul atacurilor cu rachete asupra Afghanistanului.) Conform unui raport Class Central, la finalul lui 2017 numărul total al cursanților pe platformele online (MOOCs) era de 81 de milioane. Atât tipul cât și numărul de cursuri disponibile au crescut exponențial, ajungând la peste 9,4 mii de cursuri online de la peste 800 de universități din întreaga lume. Iar astăzi avem de-a face cu o nouă premieră-  diplomele și certificatele cu ștampila unui MOOC: peste 500 de astfel de certificări oficiale sunt disponibile de la universități din întreaga lume, prin intermediul platformelor educaționale online.

În aceste condiții, interesul legat de eficiența și de condițiile care facilitează acest gen de instrucție crește cel puțin la fel de repede ca și industria. Întrebările profesorilor, părinților, cursanților și chiar a recrutorilor rămân:

  • Putem învăța realmente, serios, strucurat și pe termen lung, în afara sălii de clasă?
  • Sunt cursurile online o formă de educație la fel de solidă și de încredere ca cele din interiorul unui amfiteatru?

În ciuda opiniei comune, care a ajuns să privească educația online ca o versiune comodă și diluată a studiilor față în față cel puțin o parte a studiilor care tratează acest subiect sugerează că a te folosi de tehnologie în anumite condiții poate produce o învățare la fel de bună ca și cea clasică.

Virtual vs. față în față – mai multe asemănări decât ne-am aștepta

În primul rând, este interesant de constatat că rolul jucat de profesor și importanța acestuia nu diferă foarte mult în mediul online față de cel al unui profesor clasic, conform unei recenzii a literaturii.

Astfel, pentru cursanți, rolurile de pedagog, expert în conținut, manager și facilitator  și chiar și cercetător sunt la fel de importante  fie că se interacționează în spațiul fizic fie în cel virtual.

În plus, nu pare să fie o prea mare diferență într-o problemă tradițională a educației clasice:  cercetările au constatat multe similarități în ce privește menținerea interesului studentului și implicarea acestuia în sarcini în cele două medii.

Printre factorii care au un impact asupra rezultatelor în învățare în mediul online se numără auto-eficacitatea percepută, capacitatea personală de autoreglare cât și coeziunea grupului (asigurată în educația online prin forumurile de discuție, care le prilejuiesc cursanților interacțiunea student-student cât și cea cu asistenții de curs și chiar profesorul principal).

În ceea ce privește inițierea instrucției  sunt importante utilitatea percepută, performanța așteptată  și plăcerea (enjoyment). Atât în ceea ce privește inițierea cât și în continuarea și obținerea rezultatelor în învățarea online, interacțiunea socială (de la distanță)  are un impact pozitiv. Toți acești factori sunt perfect valabili și în sala de clasă.

În ceea ce privește asimilarea cunoștințelor, o meta-analiză arăta încă din 2006 că cele două medii de învățare, virtual și real, sunt practic egale în ceea ce privește eficiența  predării, fie că ne referim la conținutul declarativ (informații transmise), fie că e vorba de conținutul procedural (mod de lucru).

Mai mult, cu instrucție adecvată a profesorilor și suporturi de curs consistente, educația online poate depăși eficiența celei clasice în cazul cunoștințelor declarative.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește gradul de satisfacție al elevilor, o altă meta-analiză arată că, deși există o diferență  statistic semnificativă în favoarea educației la clasă, această diferență este extrem de mică și dependentă de nivelul de încărcare informațională.

Ce contează în educația online?

Aceeași recenzie care vorbește despre similarități între mediul virtual și cel clasic de educație trece în revistă și factorii de retenție, continuare și performanță la cursuri care sunt specifice doar educației online. Printre aceștia se numără:

  • ușurința de utilizare (la inițiere),
  • competențele în mediul virtual ale cursantului
  • și nivelul de potrivire dintre sarcina de învățare și de mijloacele tehnologice utilizate pentru transpunerea ei în mediul online (în cazul rezultatelor).

Printre cele mai importate aspecte în ceea ce privește eficiența educației online rămâne însă interacțiunea. Un alt studiu meta-analitic a analizat efectele a trei tipuri de interacțiune asupra rezultatelor obținute în educația online: interacțiunea elev- profesor, interacțiunea elev-elev și interacțiunea elev- context (cu materialul studiat). Cercetarea a arătat că toate aceste tipuri de interacțiuni au contribuit la rezultate mai bune.

În mod neașteptat, cea mai mare contribuție la performanța în curs s-a dovedit a fi  cea a interacțiunii cuconținutul învățat (prin materiale video, audio și chiar scrise), și nu cea a interacțiunii cu profesorul. De fapt interacțiunea cu profesorul s-a dovedit cea mai puțin importantă, situându-se chiar și după rolul jucat de interacțiunea elev-elev (care la rândul ei a avut un efect similar interacțiunii cu conținutul). Combinațiile dintre interacțiunile elev-elev și context și elev-profesor și context cresc suplimentar nivelul rezultatelor.

În schimb, dacă sunt combinate doar interacțiunile între persoane (elev-elev și elev-profesor) datele nu arată un efect suplimentar asupra reușitei academice.

Un rezultat oarecum legat de acestea vine din cadrul unui studiu corelațional care arată că elevii care primesc  mai mult sprijin instrucțional, tehnic și social din partea colegilor sunt și mai satisfăcuți de experiența lor în educația online. Deși sprijinul nu a fost legat în mod direct de performanță, a fost pusă în evidență și o corelație între satisfacție și rezultate.

Concluzia? Contează modul în care lucrezi nu unde o faci

Se pare că educația online funcționează, ca și educația față în față, pe baza interacțiunilor dintre membri și se bazează puternic pe dezvoltarea unor factori personali cum ar fi auto-eficacitatea percepută. Viitorul sună bine: dincolo de dificultățile tehnologice potențiale, acestă formă de instrucție poate reprezenta un avantaj în ceea ce privește accesul la educație și chiar personalizarea învățării.

Andreea Rățoi

Andreea Rățoi este dublu-absolventă de master, absolvind întâi Psihologia Sănătății-Cercetare Clinică și Optimizare Comportamentală și apoi masterul de Neurobiologie din cadrul Universității București. Este preocupată de psihologia clinică și cognitivă, în special de modul în care neuroștiințele pot ajuta la clarificarea proceselor psihologice și la selectarea de intervenții eficiente.

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR