Tema Lunii Mai: Onestitate radicală: putem trăi fără minciună?

T

Păcăleală. Disimulare. Minciună sfruntată. Ca psihologi, ne-am dori să le putem reduce cât mai mult – atât în cabinet cât și în organizații, la școală sau în familie – sau chiar să oprim propagarea lor în societate sau media. E realist să ne imaginăm interacțiuni complet lipsite de minciună?

Hai să nu ne păcălim singuri..

Jurnalistul american A.J. Jacobs a încercat timp de câteva săptămâni să elimine complet orice formă de nesinceritate din viața lui. Experimentul său de sinceritate radicală s-a concretizat

într-un articol – Cred că ești grasă! – și câteva insight-uri valoroase.

În relațiile sale încăpea mai mult adevăr decât ar fi crezut Jacobs înainte de experiment. Totuși, soția, șeful, prietenii lui Jacobs nu au apreciat prea mult sinceritatea radicală. Dincolo de un anumit nivel, sinceritatea seamănă a naibii de tare cu egoismul și lipsa de auto-control, a descoperit el.

Cu toate eforturile, experimentul lui Jacobs tot nu s-ar putea încadra la o sinceritate radicală, completă. Pentru că, mai mult decât îi păcălim pe alții… ne păcălim pe noi.

Cine minte?  

Lui Dan Ariely îi place să își înceapă prezentările adresând aceste două întrebări publicului.

  • ”Câți dintre voi ați mințit cel puțin o dată de la începutul anului?” (toate mâinile sus..)
  • ”Câți vă considerați în general persoane oneste?” (toate mâinile sus..)

Ariely studiază minciuna în contextul economiei comportamentale, asumpția sa principală fiind că oamenii nu sunt capabili să ia decizii perfecte: mintea umană are limitări din punct de vedere cognitiv și, din acest motiv, oamenii nu au abilitatea de a compara toate opțiunile pentru a lua decizii cu adevărat raționale în moment. Minciuna ne ajută de multe ori să facem față naturii noastre imperfecte, mai degrabă decât să fie o strategie premeditată de face rău sau de a urmări, fără scrupule, beneficiul propriu.

Mincinoșii de genul acesta sunt de fapt foarte puțini – cam 0,05% din total, conform studiilor lui Ariely. Vestea proastă? Cam 70% din oameni mint ”în limitele bunului simț” iar asta este complet normal. Mai mult, dimensiunea minciunilor pe care le spunem este condiționată social, de factori diverși, care fac ca lucrurile să ne scape de sub control.

Cam toți mințim, păcălim, disimulăm. (Și de cele mai multe ori nici măcar nu credem că o facem. Sau ne păcălim chiar pe noi.) A înțelege mecanismele ce stau în spatele disimulării e esențial pentru a înțelege comportamentul uman. De aceea, luna aceasta vă propunem să aducem puțin lumină asupra câteva aspecte legate de minciună și reacțiile noastre la aceasta.

  1. De la alb la negru: cum ajungem să mințim fără să ne propunem. Ce ne arată economia comportamentală despre felul în care oamenii mint.
  2. Minte-mă, că mă prind eu!  Cât de capabili suntem, ca profesioniști, să identificăm corect comportamentul de disimulare al celor din fața noastră?
  3. Păcăleala automată: suntem prea optimiști pentru binele nostru? Ca să fim perfect sinceri, trebuie să recunoaștem că … cel mai des ne mințim singuri.
  4. Manipularea online – ce se întâmplă când minciunile și păcălelile iau drumul platformelor online? (Bine, știm ce se întâmplă, dar cum putem rezista?)
  5. ”Nu cumva mă minți?” – ce se întâmplă când neîncrederea și suspiciunea preiau controlul vieții noastre.
  6. Clientul spune una, dar face alta. Cum gestionezi situația? ce e de făcut când observăm discrepanțe între ceea ce spune clientul și ceea ce face.

 

Sabrina Răileanu – jurnalist la bază şi om cu reflexul condiționat să întrebe “De ce?” – a studiat psihologia la Universitatea Bucureşti și urmează procesul de formare în psihoterapie Gestalt. E pasionată de mecanismele creativității și de cele ale învățării și dezvoltării umane, în paralel lucrând ca trainer organizațional.

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR