Păcăleala automată: suntem prea optimiști pentru binele nostru?

P

Când încercăm să îi păcălim pe ceilalți e pentru beneficul propriu. Fie ca vrem să obținem un avantaj sau să evităm un disconfort, folosind o cale nu foarte ortodoxă, păcălirea ne servește interesele. Ce se întâmplă însă dacă ne păcălim pe noi înșine?

Cât de probabil este să ai o carieră de succes? Dar o căsnicie fericită?  Și cât e de probabil este să ai un accident de mașină, dacă depășești limita de viteză?

Dacă ești asemnea celor mai mulți oameni, vei considera că șansele de a te încadra în primele două situații – cât se poate de dezirabile! – sunt cel puțin peste medie. Dar dacă vorbim despre șansa de a face un accident, atunci e foarte puțin probabil să ți se întâmple chiar ție așa ceva. Fără îndoială poți găsi motive pentru a-ți argumenta răspunsul – însă, din nou, nici la acest capitol nu ești cu mult diferit de restul lumii.

Problema ce rezultă din această situație este o una de logică: cei mai mulți oameni cred că au șanse mai mari decât ceilalți pentru a trăi lucruri bune însă mult mai mici decât media dacă situațiile sunt negative.

Însă, logic și matematic vorbind, atât șansele foarte mari cât și cele foarte mici reprezintă de fapt o minoritate. E imposibil ca majoritatea dintre noi să avem dreptate cu aceste estimări. Cu ce avem de-a face aici de fapt este o eroare pe care toți o comitem destul de des, și anume eroarea de estimare optimistă.

Optimism peste tot

Tendința de a considera că suntem mai puțin expuși la riscuri decât ceilalți dar că, spre deosebire de ei, noi vom reuși mai multe a fost demonstrată până acum în ceea ce privește  succesul academic,  o relație de cuplu reușită,  riscurile din trafic,  diferite probleme de sănătate,  vulnerabilitatea la fumat și  alcool , până la situații cu miză mai puțin personală cu ar fi preferințele sportive.

Dacă cel mai mare pericol care ne paște din cauza aceste tendințe cognitive în cele mai multe cazuri este o dezamăgire mai mare sau mai mică, există însă alte situații în care consecințele pot fi realmente grave, ca de exemplu problemele de sănătate sau dependențele.

Persoanele care își subestimează riscul de îmbolnăvire pot ignora controale de rutină care duc la depistarea bolilor în stadiul precoce. Iar în cazul dependențelor, credința că ești altfel decât media și că tu nu vei fi afectat este ceea ce contribuie, de fapt, la apariția problemelor.

Rezistenți la informație obiectivă

Partea realmente interesantă la eroarea de estimare optimistă este faptul că aceasta persistă  și atunci când ni se oferă informație obiectivă care ne contrazice. În cadrul unui studiu, participanții au estimat șansele de a avea parte de 40 de evenimente pozitive și, respectiv, de 40 de evenimente negative.

După prima rundă de estimări, participanții au primit ca feedback probabilitatea statistică reală de a avea parte de respectiva situație. Ceea ce au descoperit apoi cercetătorii, în următoarele 3 runde consecutive de estimări cu aceiași participanți, a fost că estimările ulterioare s-au modificat în urma feedback-ului doar atunci când informația prezentată era mai dezirabilă decât prima estimare făcută de participanți. Cu alte cuvinte, când se dovedeau ușor pesimiști oamenii erau extrem de dispuși să încorporeze noile date. Dacă din contră, dădeau dovadă de optimism exagerat își păstrau opinia inițială în ciuda informațiilor primite.

Lucrurile nu par să e schimbe prea mult nici atunci când suntem recompensați pentru corectitudinea predicțiilor noastre, ceea ce ne sugerează că această eroare ar avea mai degrabă un caracter automat. În studiul menționat mai sus legat de preferințele sportive, estimările prea optimiste cu privire la echipa favorită au rămas stabile chiar și după patru luni de estimări săptămânale în care participanții au avut ocazia să-și corecteze predicțiile în funcție de rezultatele reale ale echipelor.

Participanții au primit recompense pentru predicții cât mai corecte, dar ceea ce a părut să conteze de fapt este cât de dezirabil era considerat rezultatul pentru aceștia.

Ce e de făcut?

Dacă datele obiective nu ajută, atunci ce putem face pentru a evita situațiile riscante la care ne expune această eroare?

Se pare că există totuși factori care pot contribui la atenuarea ei. O meta-analiză incluzând 24 de studii arată că suntem cu atât mai optimiști cu cât credem că avem control mai ridicat asupra situației. Cu alte cuvinte, dacă reușim să estimăm mai corect măsura în care producerea un eveniment ține sau nu de noi, putem estima mai corect și expunerea noastră la evenimente negative.

Un alt lucru care pare să ajute este experiența directă legată de situația estimată. Eroarea de estimare optimistă apare și în cazul bolilor grave cum ar fi cancerul de sân, și se pare că persoanele care estimează cel mai corect acest risc sunt cele care au avut contact direct cu rude de gradul I afectate de cancer. Interesant este că simplul fapt de a ști că e mai probabil să te îmbolnăvești dacă ai rude care au sau au avut cancer nu pare să ajute la eliminarea erorii în lipsa unui contact direct cu aceștia.

Concluzia?

Predispoziția minții noastre către o multitudine de erori de gândire este deja un fapt psihologic binecunoscut și solid documentat.  Asta nu înseamnă că trebuie să vedem propriul creier ca pe o mașinărie defectă. Motivul pentru care aceste erori există este că au constituit – și în unele situații încă mai constituie – un avantaj. A estima că vei avea succes te poate face să depășești mult mai ușor eventuale obstacole, de exemplu. Ceea ce este important este să fim conștienți de propriile tendințe pentru a le putea folosi spre binele nostru și al celor din jur.

 

Andreea Rățoi este dublu-absolventă de master, atât în Psihologia Sănătății (Cercetare Clinică și Optimizare Comportamentală) cât și în Neurobiologie în cadrul Universității București. Este preocupată de psihologia clinică și cognitivă, în special de modul în care neuroștiințele pot ajuta la clarificarea proceselor psihologice și la selectarea de intervenții eficiente.

 

 

1 comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR