”Nu cumva mă minți?” sau schema cognitivă de abuz sau neîncredere

Ați întâlnit persoane foarte neîncrezătoare, suspicioase, care se tem permanent că ar putea fi înșelate, hiper-vigilente pentru a depista intențiile ostile ale celorlalți? S-ar putea să aveți de-a face cu o persoană cu o puternică schemă cognitivă de abuz sau neîncredere.Dar înainte de toate, să înțelegem ce sunt schemele cognitive. Acestea reprezintă niște tipare pregnante de gândire, simțire și comportament. Se dezvoltă în copilăria timpurie și adolescență, ca urmare a unor experiențe nefaste sau toxice, ce vin în interacțiune cu temperamentul – baza biologică sau înnăscută a personalității. Sunt compuse din amintiri, emoții, senzații corporale și gânduri cu privire la sine și la ceilalți, într-o mare măsură disfuncționale, și acționează în detrimentul individului.

Cum se manifestă?

Să luăm un exemplu fictiv, al unui personaj Andrei.  Deși știe că soția lui îl iubește, are dificultăți în a-i acorda încredere și se așteaptă în orice clipă să-i spună că nu-l mai iubește, că totul a fost o minciună. Dacă pleacă pentru câteva ore în oraș, se îngrijorează în legătură cu ce a făcut, cu cine a fost, de ce a stat atât și îi cere foarte multe explicații când se întoarce. Un alt exemplu ar putea fi Mihaela, care n-a avut niciodată o relație romantică pe termen lung și mereu crede că bărbații vor s-o folosească sau să profite de ea.

Credința principală a persoanelor cu schemă de abuz este că trebuie să se protejeze întotdeauna, să fie ”în gardă”. Dacă nu sunt ”pe fază”, oamenii ar putea profita pe seama lor, le-ar putea umili, minți, batjocori. Le e teamă să-i lase pe ceilalți să se apropie de ei pentru că se așteaptă să fie răniți. Acestea sunt adesea persoanele care au fost abuzate din punct de vedere fizic, verbal și/sau sexual de cei apropiați, sau au fost neglijați de cei apropiați, în care ar fi trebuit să aibă încredere.

Reacția la abuz este o combinație complexă de trăiri – furie, durere, frică, vinovăție. Persoanele care au trecut prin asta pot avea trăiri foarte volatile, dintr-o dată se simt furioase sau deprimate. Sau au experiențe de disociere – ca și cum nu ar fi prezente, iar lucrurile nu ar fi aievea. O anesteziere emoțională dezvoltată tocmai ca o escapadă psihologică din calea abuzului. Anxietatea și depresia sunt comune în aceste cazuri, la fel ca stima de sine scăzută a acestor persoane și sentimentul că sunt defecte sau că este ceva profund în neregulă cu ele.

Experiența relațiilor este una dureroasă. Acestea nu sunt spații de siguranță și relaxare, în care aceste persoane să își poată permite a fi vulnerabile,  ci sunt spații periculoase și imprevizibile. Când cineva face ceva drăguț pentru ei, mintea lor caută motive ascunse, răuvoitoare. Toate acestea aduc cu sine o stare de hiper-vigilență.

Care sunt originile schemei de abuz/neîncredere?

O persoană cu schemă de abuz a fost cel mai probabil neglijată, trădată, înșelată, manipulată umilită sau neglijată în copilărie. Acest lucru poate veni din partea unui părinte sau membru al familiei, care i-a ignorat, neglijat, criticat, insultat, abuzat, fie emoțional, fizic sau sexual. Mai există varianta în care părinții le-au atras atenția în repetate rânduri să nu aibă încredere în oameni din afara familiei. Sau părinții însuși nu puteau fi de încredere.

Orice formă de abuz este o violare a granițelor și drepturilor personale. Adesea copiii abuzați se simt vinovați, crezând că au încurajat sau permis acea experiență. Însă faptul că nu au maturitatea necesară pentru a face față abuzului, îi absolvă de orice vină. La vârste fragede, suntem complet neajutorați  și dependenți de persoanele care ne au în creștere, nu putem să ne protejăm singuri. Tolerăm abuzul pentru că avem nevoie de acea relație pentru a supraviețui, oricât de rea ar fi ea.

În aceste situații, nevoia umană de siguranță, acceptare, afecțiune, empatie și respect nu a fost îndeplinită, iar familia de origine poate fi detașată, rece, evitantă, singuratică, imprevizibilă sau abuzivă.

Moduri de coping

Declanșarea unei scheme reprezintă o amenințare – frustrarea unei nevoi emoționale de bază. De aceea, persoana apelează la diferite moduri de a face față acestei amenințări percepute. În copilărie, modurile de coping pot fi adaptative, mecanisme sănătoase de apărare. Ele devin dezadaptative când sunt folosite în continuare din postura de adulți, în condiții de viață diferite, care s-au schimbat între timp.

Supraviețuire. Abuzatorul îl face pe copil să se simtă fără nici o valoare, îl invinovățește, ceea ce creează puternice sentimente de deficiență. De aceea, acestor persoane le e rușine de cine sunt, simt că nu merită să aibă aceleași drepturi ca și ceilalți. Nu își recunosc și își subestimează valoarea în relații, încurajându-i în mod inconștient pe ceilalți să îi trateze prost. Cedează tuturor dorințelor sau pur si simplu, se lasă abuzate. Selectează parteneri critici, abuzivi, relaționează într-un mod pasiv. În acest stil de coping, persoanele se abandonează schemei, o trăiesc pe deplin și o acceptă ca fiind adevarată. Distorsionează informația din jur astfel încât să se potrivească schemei, ignoră comportamentele pozitive, prietenoase, le minimalizează și interpretează în mod fals gesturi neutre ca semne ale manipulării.

Evitare. Persoana evită să devină vulnerabilă și să aibă încredere în cineva. Păstrează secrete, se protejează cât mai mult cu putință – ceea ce face foarte dificilă crearea unor legături intime, autentice. Rămân astfel în aceeași zonă de singurătate și suferință. În acest stil, persoana își aranjează viața astfel încât schema să nu se activeze niciodată, încearcă să trăiască în afara conștienței, să fugă constant, să-și distragă atenția de la evenimentele nefericite din trecut

Supra-compensare. O strategie comună de supra-compensare este ca abuzatul să devină abuzator, să îi rănească pe ceilalți înainte să fie el rănit. ”Cea mai bună defensă este o ofensă.” S-ar putea să le facă plăcere să vadă alți oameni suferind, să manipuleze, să insulte și să aibă izbucniri de furie. Care aduc în scenă tocmai situațiile de care se tem sau care îi îndepărtează pe cei din jur. În acest stil, persoana încearcă să fie cât mai diferită posibil față de ce a fost în copilărie, să se comporte ca și cum opusul schemei ar fi adevărate.

Pentru a înțelege mai bine felul în care operează schemele cognitive, ce sunt și cum se dobândesc, vă invit cu căldură să citiți o carte deosebit de valoroasă, atât pentru publicul larg, cât și pentru clinicieni: Reinventează-ți viața” de Jeffrey Young. Unul din motivele pentru care sunt foarte dificil de schimbat e că schemele cognitive ”luptă” pentru supraviețuire, datorită nevoii umane de consistență și predictibilitate.

Cu alte cuvinte, chiar dacă provoacă suferință, sunt confortabile și familiare. Astfel, oamenii sunt atrași de evenimentele care le declanșează schemele. Sunt privite ca adevăruri a priori, indisolubile, fără a mai fi puse sub semnul întrebării.  Ca o pereche de ochelari prin care oamenii privesc lumea și le influențează procesarea tuturor experiențelor din jur. Din nefericire, ele adesea duc la recrearea condițiilor din copilărie în viața prezentă. Însă odată conștientizate, primul pas spre schimbare este deja realizat.

Vă regăsiți în schema de abuz/neîncredere? Ce e de făcut?

  • Găsește un prieten de încredere sau un terapeut. Cu ajutorul imageriei dirijate, poți retrăi experiențele dureroase în detaliu și să-ți exprimi furia față de abuzator. Observă în ce fel experiențele din trecut sunt similare cu cele trăite în prezent. Oferă-ți lucrurile de care aveai nevoie atunci când erai copil. În ce fel ți-ai fi dorit să se comporte diferit acea persoană? Spune-i în ce fel a greșit.
  • Imaginează-ți că ești mai puternic, mai bine ”echipat” pentru a-ți exprima nemulțumirea și dezamăgirea. Folosește furia pentru a devenit mai încrezător. Simte compasiune și simpatie pentru copilul rănit din tine. Un terapeut sau un prieten îți poate conține trăirile într-un mediu sigur, de empatie și căldură emoțională, astfel încât să poți regândi și alina suferința trecută. Ia în considerare să oprești sau să reduci contactul cu cel care te-a  abuzat, iar dacă este posibil, confruntă-l față în față sau printr-o scrisoare.
  • Analizează cu un ochi cât mai critic relațiile tale prezente. Pentru fiecare persoană din viața ta care nu e abuzivă, notează toate dovezile că poți să ai încredere în ea. Apoi toate dovezile că nu poți. Dacă nu ai dovezi ale unor comportamente negative, implică-te mai mult și oferă treptat mai multă încredere, lăsând deoparte zidurile de siguranță. Implică-te în relații alături de oameni care te respectă și țin cont de dorințele și drepturile tale.
  • Cere iertare persoanelor pe care le-ai rănit – dacă strategia ta de coping este una de supracompensare. Spune-le că realizezi că ai greșit și specifică modul concret în care îți propui să te schimbi.

 

Daniela Dociu
+ articole

Daniela Dociu este psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental, cu specializare și în psihologia sănătății clinice. Este pasionată de mecanismele psihopatologice, terapia tulburărilor mintale la adolescenți și adulți și promovarea sănătății mintale în rândul publicului larg.

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR