Nevoia de apartenență și ghionturile sociale. Până unde pot duce?

N

Cu toții avem nevoie de sentimentul de apartenență, de acceptare și afecțiune, iar studiile arată că relațiile sociale de calitate reprezintă factorul cheie pentru fericirea noastră. Drept urmare, orice respingere, dezaprobare sau conflict relațional poate fi ușor perceput ca unul dureros și demn de a fi evitat. De altfel, e binecunoscut faptul că, atunci când suntem respinși din punct de vedere social, în creier se activează aceeași centri responsabili de percepția durerii fizice. Toate aceste lucruri ne pot face să ne lăsăm ușor influențați de cei din jur.

Mijloace ale influenței sociale

Dar să vedem mai întâi cum se pot produce influențele sociale. O modalitate ar fi informarea: dacă foarte mulți oameni fac ceva sau gândesc ceva, faptele și gândurile lor transmit informație despre ceea ce ar putea fi cel mai bine pentru tine să faci sau să gândești.

Un alt mijloc are legătură cu presiunea socială. Dacă îți pasă de ce cred alți oameni despre tine, atunci probabil te vei conforma dorinței celor mulți, ca să nu le stârnești mânia sau ca să te pui bine cu ei.

Spre exemplu, cei mai mulți dintre noi sunt afectați de obiceiurile alimentare ale celor lângă care trăiesc, indiferent de intențiile lor. Un studiu arată că e mai probabil să fii supraponderal dacă ai o mulțime de prieteni supraponderali (Christakis & Fowler, 2007), iar o modalitate deosebit de bună de a te îngrășa este prin a lua masa cu alții (Wansink, Herman & Vartanian, 2008). În medie, cei care mănâncă împreună cu încă o persoană mănâncă mai mult cu 35 % decât atunci când mănâncă singuri, membrii unui grup de 4 persoane cu aproape 75 %, iar în grupuri de 7 sau mai multe persoane, cu 96 % mai mult.

De asemenea, suntem extraordinar de sensibili la normele de consum din interiorul grupului relevant. Cineva care mănâncă ușor de obicei va mânca mai mult într-un grup de oameni obișnuiți să mănânce la greu. Un mare gurmand va manifesta mai multă reținere într-un grup de consumatori moderați. Media grupului exercită, așadar, o influență semnificativă.

Dacă te trezești înghiontit de alegerile alimentare ale amicilor tăi, e improbabil ca vreunul dintre ei s-o fi făcut intenționat. În același timp, adeseori, influențele sociale sunt folosite strategic. Firmele care își fac reclamă sunt perfect conștiente de puterea influențelor sociale. Frecvent, ele pun acceptul pe ideea că ”majoritatea oamenilor preferă” produsul lor sau că ”un număr tot mai mare de oameni” renunță la marca X. Ele încearcă să te înghiontească spunându-ți ce fac acum majoritatea oamenilor.

În multe țări, candidații la o funcție publică sau partidele politice fac exact același lucru: pun accentul pe ideea că majoritatea oamenilor se orientează spre candidații promovați de ele, în speranța că afirmația în sine poate fi suficientă pentru a se adeveri în practică. Rezultă de aici că, se poate spori un tip de comportament, fie el dorit sau nedorit, cel puțin atrăgând atenția oamenilor asupra a ceea ce fac alții. (Notă pentru partidele politice: dacă vrei să ai o prezență mare la vot, în nici un caz să nu deplângi numărul mare al celor care nu votează!)

Tendința la conformitate

Așadar, oamenii se lasă cu ușurință ”influențați social” de alți oameni. De ce? Unul dintre motive este că oamenii au tendința să se conformeze.

Imaginează-ți că ești într-un grup de șase persoane, parcurgând un test de percepție vizuală. Ți se dă o sarcină ridicol de simplă. Trebuie să împerechezi o anumită linie, desenată pe un carton mare și alb, cu una dintre cele trei linii de comparație proiectate pe un ecran, din punctul de vedere al lungimii. Ceilalți cinci subiecți din grup își anunță alegerea înaintea ta – și toți comit o eroare evidentă. Îți vine și ție rândul să spui care e linia-pereche. Ce vei face?

Probabil crezi că e ușor de prezis ce comportament vei avea. Vei spune exact ceea ce gândești si vei arăta exact ceea ce vezi. Ești un om care gândește cu capul lui și, ca urmare, nu te vei feri de adevăr. Numai că, se prea poate să-i urmezi pe cei care te-au precedat și vei spune ceea ce spun și ei, sfidând, astfel, evidența propriilor simțuri.

Acum ceva timp în urmă, în anii 1950, un sociolog sclipitor pe nume Solomon Asch, a desfășurat o serie de experimente pe această temă, cu rezultate surprinzătoare, dar la fel de relevante și în prezent. Când li s-a cerut să decidă singuri, fără a vedea cum au judecat alții, oamenii nu au greșit aproape niciodată, fiindcă testul era realmente ușor. Dar când tot restul lumii a dat un răspuns greșit, oamenii au greșit și ei, în două treimi din cazuri. De remarcat este faptul că, în experimentul lui Asch, oamenii reacționau la deciziile unor persoane complet străine lor, pe care probabil n-aveau să le mai întâlnească niciodată. Nu aveau nici un motiv anume să-și dorească simpatia sau aprobarea unor necunoscuți (Asch & Solomon, 1995).

Constatările lui Asch par să surprindă ceva universal valabil pentru întreaga specie umană. Experimentele pe tema conformității au fost reproduse și extinse în cadrul a peste 130 studii derulate în 16 țări, printre care Germania, Franța, Japonia, Norvegia, Liban și Kuweit (Sunstein, 2002, Bond, Rod & Smith, 1996). Tiparul general de eroare – în care subiecții se conformau în proporție de 20-40 % din timp – nu indică diferențe foarte mari de la o țară la alta. Și, cu toate că acest procent s-ar putea să nu pară mare, să nu uităm că sarcina de îndeplinit era foarte simplă. E ca și cum oamenii pot fi înghiontiți să identifice imaginea unui câine ca fiind a unei pisici, cât timp alții înaintea lor au făcut acest lucru.

Dar ce anume, exact, îi determină pe oameni să se conformeze părerii celorlați și să ignore evidența pe care le-o prezintă propriile simțuri? Un motiv important este dorința de a nu stârni dezaprobarea grupului. Dacă toată lumea din încăpere acceptă o anumită afirmație sau vede lucrurile într-un anumit mod, tragi concluzia că, au probabil, dreptate. Rezultatele studiilor bazate pe imagistică cerebrală arată, și mai remarcabil, că atunci când oamenii se conformează în contexte similare experimentelor lui Asch, ei chiar văd efectiv situația la fel ca tot restul lumii (Berns et al, 2005). Răspunsurile de conformare sunt asociate cu schimbări în caracteristicile perceptuale ale creierului, și nu cu schimbările în cortexul prefrontal, asociat cu luarea conștientă a deciziilor.

Pe de altă parte, specialiștii științelor sociale constată, în general, un grad mai redus de conformitate, dacă oamenilor li se cere să dea răspunsuri anonime. E mai probabil ca oamenii să se conformeze atunci când știu că și alții vor vedea ce au ei de spus. Uneori, se vor lua după grup chiar și atunci când cred sau știu sigur că tot restul lumii a greșit grosolan.

Ce se întâmplă când lucrurile se complică?

Dar dacă sarcina de îndeplinit devine un pic mai dificilă? Câteva studii cruciale în acest sens au fost derulate de psihologul Muzafer Sheriff în anii 1940. Subiecții erau plasați într-o cameră întunecată, având proiectat în fața ochilor un punct luminos, la o oarecare distanță de ei. Punctul luminos era în realitate staționar, dar, din cauza unei iluzii de percepție denumite ”efect autocinetic”, părea să se miște. În cadrul mai multor runde de experiment, Sherif le-a cerut subiecților să estimeze distanța pe care s-a mișcat punctul luminos. Atunci când întrebarea li s-a pus individual, subiecții nu au fost de acord unii cu alții, iar răspunsurile lor au variat semnificativ. Ceea ce nu e deloc surprinzător dat fiind că lumina practic nu se mișca deloc, orice apreciere legată de distanța de deplasare nu putea fi decât o simplă orbecăială în întuneric (la propriu).

Însă Sherif a constatat efecte însemnate de conformitate atunci când subiecților li s-a cerut să lucreze pe grupuri mici și să-și prezinte estimările în fața celorlalți. Aici, s-a instalat rapid o normă de grup și judecățile individuale au devenit convergente, stabilindu-se o distanță consensuală. Astfel, grupuri diferite au emis judecăți diferite, pe care le-au susținut cu tărie.

Într-o serie de experimente, cercetătorii care au folosit metoda de bază a lui Sherif au arătat că o ”tradiție” arbitrară, sub forma unei judecăți referitoare la distanță, poate deveni înrădăcinată cu trecerea timpului, astfel încât mulți oameni o urmează indiferent de cât de arbitrat a fost caracterul ei inițial.

O problemă importantă este ceea ce putem numi ”ignoranța pluralistă” – adică necunoașterea de către toți a ceea ce gândesc ceilalți. E foarte posibil să ne supunem unei uzanțe sau tradiții nu pentru că ne place, și nici măcar pentru că o considerăm justificabilă, ci pur și simplu, din cauză că ni se pare că majoritatea celorlalți o agreează. Multe uzanțe sociale persistă tocmai din acest motiv, iar un mic șoc sau ghiont le poate disloca (Kuran, 1998). Un exemplu spectaculos, care reflectă consecințele dezastruoase ale conformității, este cel al sistemului comunist din fostul Bloc Sovietic, care a rezistat, în parte, pentru că lumea nu era conștientă de cât de mulți oameni disprețuiau acel regim. Conformitatea poate să producă un imbold exterior foarte persistent, dând în ultimă instanță, naștere unui comportament care ar putea părea greu de conceput.

Concluzia

Cu siguranță că a fi simpatizat și acceptat de ceilalți este un sentiment plăcut. Iar ca acest lucru să se întâmple, e nevoie, adesea, să fii de acord cu ei. Dar ce se întâmplă când din dorința excesivă de aprobare și apartenență la grup, ne punem sub semnul întrebării, ba chiar ne anulăm propriile judecăți? Dacă sunt supuși greșelii Ceilalți, și nu Noi? Rezultatele de față arată, nu în ultimul rând, importanța încrederii în propriile opinii atunci când evidențele sunt clare și asumarea lor chiar și atunci când contrazic glasul mulțimii. Poate că doar având mai multă încredere în propria voce, putem bătători drumul spre corectitudine și adevăr, și în ultima instanță, putem aduce informații valoroase societății în care trăim.

Daniela Dociu
+ articole

Daniela Dociu este psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental, cu specializare și în psihologia sănătății clinice. Este pasionată de mecanismele psihopatologice, terapia tulburărilor mintale la adolescenți și adulți și promovarea sănătății mintale în rândul publicului larg.

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR