Cu ce contribuim la o problemă atunci când nu facem nimic. Cazul hărțuirii în școală

De ce anume avem  nevoie pentru a ajuta o persoană care este expusă unui pericol fizic sau poate chiar psihologic? Ne place să credem că o nedreptate, un accident minor sau poate chiar o tragedie pot fi oprite sau măcar diminuate dacă la fața locului se află și alte persoane care să observe situația. Se pare însă că nu este suficient să fii în locul potrivit, la momentul potrivit. Putem constata asta de fiecare dată când vedem mulțimea de oameni care se adună pentru a privi spectacolul unui accident de mașină, a unui atac și nu în ultimul rând a unei bătăi între elevi la școală. De ce uneori nu intervenim  și mai ales ce putem face pentru a îi încuraja pe ceilalți să fie mai puțin pasivi sunt întrebări la care acest articol încearcă să răspundă.

Efectul participantului pasiv a fost explicat de multă vreme prin fenomenul de  difuzie a responsabilității. Atunci când sunt într-o mulțime, oamenii se simt pur și simplu mai puțin responsabili să ajute  pentru că, cel puțin ipotetic, există mereu posibilitatea ca altcineva să intervină. O meta-analiză  pe acest subiect ce include studii efectuate din 1968 până în 2010 arată că tindem totuși să fim mai puțin pasivi când considerăm că situația este periculoasă și când există un agresor de față. Există și alți factori care contează cum ar fi, de exemplu, dacă cei care sunt martori la situație se vor revedea.

Participanți pasivi la hărțuirea în școli

Estimările internaționale cu privire la frecvența hărțuirii în școli variază destul de mult în funcție de regiune, dar în aproximativ 80% din situațiile de bullying există participanți pasivi. Datele unui studiu arată că, pe măsură ce înaintează în vârstă, adolescenții băieți declară mai frecvent că nu fac nimic în situația în care cineva e hărțuit,  însemnând că nu ajută, dar nici nu ignoră sau evită situația. Participarea în calitate de apărător al victimei sau, din contră, de încurajator al agresorului (prin râs, urmărire atentă a situației sau chiar scandări de încurajare) se asociază atât cu frecvența hărțuirii  cât și cu alți factori implicați în victimizare cum ar fi

anxietatea socială și respingerea de către grup. În clasele în care participanții sunt apărători, frecvența bullying-ului e mai mică, iar victima este mai puțin anxioasă și mai integrată în colectivul clasei.  Preocuparea pentru participanții pasivi la hărțuire nu provine însă doar din grija pentru cei agresați. Un studiu arată că a fi observator al bullying-ul este suficient pentru a avea  probleme de sănătate mintală similare cu cele ale victimei.

Ce îi face pe martorii la hărțuire să intervină?

Din fericire, studiile arată că există câteva lucruri care contribuie la atenuarea sau dimpotrivă, la accentuarea pasivității. Credința că putem fi eficienți   în ceea ce privește combaterea/ oprirea  agresorului este un factor important în decizia de a apăra sau a sta deoparte. Mai mult, se pare că este importantă nu doar auto-eficacitatea percepută la nivel individual, ci și cea  colectivă la nivelul profesorilor și elevilor. Niveul de empatie față de victimă diferențiază de asemenea apărătorii de participanții pasivi. Un alt studiu arată că dacă participanții constată că  propriul colectiv se așteaptă ca ei să intervină pentru a apăra atunci se comportă într-adevăr conform așteptărilor. Nu în ultimul rând, merită menționat faptul că programele de intervenție pentru combaterea hărțuirii în școli s-au dovedit eficiente și în combaterea pasivității, după cum susțin datele unei  meta-analize. Un studiu longitudinal punctează că un astfel de program duce chiar la îmbunătățiri (diminuări) ale comportamentului de  încurajare a agresorului în contextul observației naturale la locul de joacă.

Să-i sprijinim pe cei care ar putea sprijini victimele

Nu putem avea pretenția ca martorii la hărțuirea în școală (în majoritate colegi cu victima, dar și cu agresorul) să intervină fără a le crea condiții propice pentru intervenție. Elevii au nevoie să înțeleagă, ca oricare alți participanți afectați de efectul pasivității, că hărțuirea este periculoasă chiar și atunci când nu produce răni fizice grave. Au nevoie de asemenea să învețe cum să intervină pentru a avea șanse reale de succes și a se considera capabili de a schimba lucrurile. Nu în ultimul rând, ei au nevoie să perceapă o dorință colectivă de a acționa în scopul combaterii bullying-ului. Simple constatări, explicații și blamări în situații de hărțuire, din păcate, vor schimba cu greu lucrurile.