Ca terapeuți, ne putem întâlni cu tot felul de situații în care observăm discrepanțe între ceea ce spune clientul și ceea ce face. Pentru a construi și a menține o relație terapeutică autentică, e necesar să fim atenți și să profităm de aceste momente pentru a adresa aceste discrepanțe cu tact, având în minte că, deși o confruntare onestă poate fi anxiogenă pentru noi, ca terapeuți, de multe ori aceasta poate duce la întărirea alianței terapeutice. La începutul terapiei, o parte din clienți încearcă să se pună într-o lumină bună față de terapeut pentru a face o impresie bună. Ceea ce se pierde în schimb este autenticitatea, lucru care poate pune în pericol relația terapeutică. De exemplu, Jeffrey Young în cartea: Terapia centrată pe scheme cognitive precizează că pacienții care au scheme de subjugare își pot face temele doar pentru a evita „cearta” terapeutului sau pentru că așa au fost învățați de mici, să asculte de figura autoritară. Acest lucru, în schimb, nu ajută la procesul de vindecare.
De aceea, când simți că există o discordanță între ceea ce face clientul și ceea ce spune, este momentul potrivit pentru a verifica realitatea.
Alteori, clientul are tendința de a modifica narațiunea din cadrul terapiei pentru a evidenția cât de neîndreptățit a fost, sau acuzat pe nedrept de anumite persoane. În unele cazuri, ar putea spune că se simte folosit de persoanele din jur, dar de fapt în cadrul terapiei simți că de fapt lucrurile stau invers, în ideea în care tu ca terapeut simți că există tentative din partea clientului de a te atrage de partea sa, prin mijloace nesincere, sau simți că îți testează sau împinge limitele.
Câteva exemple:
- Simți că face prea multe reprogramări (mai multe decât ai fi dispus să faci pentru orice alt client);
- Întârzie frecvent la ședințele de terapie și te roagă să stai peste program;
- Anunță din scurt că nu mai ajunge la terapie sau deloc și apoi te forțează să reprogramezi, deoarece își dorește să ajungă;
- Îți pune la îndoială expertiza; E normal ca un client să aibă nevoie de informații despre expertiza terapeutului său și să pună întrebări legate de asta. În schimb, dacă părerea sa despre expertiza ta fluctuează constant, este momentul să adresezi asta în mod direct, testând dacă are nevoie de mai multe informații, dacă s-ar simți mai confortabil să lucreze cu altcineva, sau dacă pur și simplu încearcă să te “pedepsească”.
- Că nu își face temele pentru că nu le vede rostul, refuzând să discutați despre exerciții alternative.
Exemplele pot continua, și atunci este momentul oportun de a avea o discuție. Yalom vorbește despre această intervenție: momentul de aici și acum (mai multe detalii găsești în cartea Darul Psihoterapiei) care constă în a testa realitatea din prezent. Din interacțiunea cu clientul simți că îți testează niște limite, sau că încearcă sa te convingă de ceva anume și ai vrea să vorbiți despre asta. Cum nu avem posibilitatea de a vorbi cu persoanele pe care clientul ni le descrie în cadrul ședințelor de terapie, cel mai indicat este să ne concentrăm pe interacțiunea dintre client – terapeut. Aduce valoare și este tangibil.
Nu lucrăm pe presupuneri și nu mai este vorba de povești prezentate subiectiv. De aceea, e util să aducem în discuție cu pacientul comportamentele sale din cadrul relației terapeutice – pentru că ele adesea sunt un “prototip” pentru relațiile sale din afara terapiei. Felul în care se comportă cu ceilalți oameni din viața sa se va observa, mai devreme sau mai târziu, și în relația cu terapeutul.
Așadar, atunci când simți că lucrurile nu sunt congruente, că apar discrepanțe între ceea ce auzi și ceea ce face de fapt clientul, este bine să abordezi subiectul, pentru a stabili câteva direcții de lucru.
Un alt exemplu în care ar merita adresate aceste discrepanțe este cazul în care clientul este foarte agreabil, dar observi că pe termen lung nu există un progres. Poate temele pentru acasă sunt făcute pentru că înțelege importanța lor sau poate sunt făcute din teama că ai putea să renunți la el dacă nu și le-ar face. În al doilea caz, ar fi util să întărim faptul că îi oferim clientului acceptare necondiționată și să îi reamintim, sau să-i explicăm în mod diferit cum tema pentru acasă se leagă de problema lui, sau poate, pur și simplu, să renegociem alt exercițiu comportamental pe care clientul l-ar accepta mai ușor, sau căruia îi este mai ușor să îi vadă utilitatea.
Un exercițiu bun pentru dezvoltarea noastră ca terapeuți este să avem curajul să confruntăm în mod direct, onest, dar cu blândețe, astfel de situații. Din experiența ta terapeutică, cu ce fel de cazuri de disimulare te-ai confruntat până acum și cum le-ai abordat?
Andrei M. Solomon
Andrei Solomon este psiholog cu specializare în psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie din cadrul Universității Babeș - Bolyai. Este interesat de terapia de cuplu și de psihologia aplicată în marketing.