Relațiile umane sunt extrem de complexe: prin definiție, în cadrul lor nu există niciodată o singură realitate valabilă. De aceea, e atât de important să ne cunoaștem cât mai bine propriile convingeri, așteptări și roluri implicite pe care le adoptăm într-o relație. Altfel, conflictele pot apărea cu multă ușurință.
Ceea ce trebuie să știm e că, în relații, oamenii adoptă diferite roluri, acestea reflectând ce le place să facă, la ce se pricep cel mai bine și care sunt așteptările lor de la o relație.
În relațiile sănătoase, rolurile sunt flexibile și schimbate des între parteneri. Uneori, rolurile pot fi totuși rigide, împiedicând dezvoltarea și satisfacția în cuplu. Printre cele mai obișnuite tipologii de cuplu se regăsesc:
1) Urmăritor – Persoană distantă: în acest tip de cuplu, urmăritorul își dorește mai multă apropiere și timp petrecut cu persoana iubită, în timp ce persoana distantă vrea mai multă autonomie și timp pentru propriile activități.
2) Acuzator – Împăciuitor: acuzatorul critică și caută defecte, în timp ce împăciuitorul acceptă responsabilitatea chiar și atunci când nu se simte responsabil, dorindu-și să aplaneze conflictul cu prețul renunțării la propriile nevoi și sentimente.
3) Cel care se supra-solicită – Cel care nu se solicită: această dinamică de cuplu descrie o relație în care unul dintre parteneri duce tot greul relației, în timp ce celălalt partener, din diferite motive, nu își asumă partea sa de responsabilitate în relație.
În această categorie intră mai multe tipologii specifice precum:
– cuplul Copil – Părinte: copilul este cel care nu-și asumă responsabilități și îi este greu să tolereze disconfortul, frustrarea de a face ceva ce nu îi place, așteaptă să îi fie îndeplinite toate nevoile, iar părintele este partenerul hipergrijuliu, ultraresponsabil, care adoptă mare parte din îndatoririle asociate relației și face totul în locul celuilalt
– cuplul Alcoolic – Co-dependent: sistem de cuplu construit în jurul abuzului de alcool al unui partener
– cuplul Bolnav – Îngrijitor: sistem de cuplu organizat în jurul bolii fizice sau al unei tulburări psihice a unui partener.
Cum ne identificăm sistemul de cuplu?
Pentru a descoperi propriul sistem de cuplu, este esențial să cauți subiectele de conflict familiare pentru relația voastră. În faza următoare, va trebui să identifici modul în care comportamentele tale susțin comportamentele partenerului, menținând astfel acest tipar nesănătos de relaționare.
De exemplu, dacă îți critici cu ostilitate partenerul de fiecare dată când uită să facă ce a promis, acesta nu este motivat să își schimbe comportamentul, ba dimpotrivă, se simte respins, neacceptat, criticat, rănit. Toate aceste stări pot provoca fie un răspuns impulsiv, fie detașarea, ca mod de gestionare a disconfortului trezit de critică. Sau, atunci când partenerul tău își dorește să petreacă timp singur, dacă îl presezi cu fiecare ocazie să petreacă timp cu tine, fără a lua în considerare și nevoile lui, acesta cel mai probabil se va îndepărta și mai tare.
Este esențial să conștientizezi felul în care reacțiile tale întrețin ”homeostazia” relației, pentru că aceasta este primul pas spre schimbare. Gândește-te la rolul pe care îl joci în relația ta. Gândește-te la ce comportamente nu poți adopta din cauza acestui rol, ce sentimente nu poți simți sau exprima, ce nevoi nu îți poți îndeplini. Spre exemplu, într-un rol de urmăritor, mereu preocupat de relație, anxios și vigilent cu privire la sentimentele partenerului pentru tine, nu îți poți îndeplini nevoia de propria intimitate. Distribuit în acest rol, trebuie să fii mereu disponibil pentru celălalt, nu te poți dezvolta pe plan personal și nu îți poți dezvolta propriile relații cu prietenii și familia.
Mi-am identificat rolul. Şi acum?
Simpla identificare a sistemului tău de cuplu nu înseamnă neapărat și schimbarea acestuia. Asta pentru că ambii parteneri poartă responsabilitatea relației de cuplu, iar singurul lucru pe care îl poți controla este propriul comportament, nu al partenerului. Nu vei obține nimic așteptând să vezi dacă partenerul se schimbă, ca abia apoi să faci tu eforturi pentru a te schimba. În schimb, dacă faci schimbări în propriul comportament, relația are mari șanse să se schimbe, fiindcă în orice sistem deschis modificarea unui element produce modificări și în celelalte.
Cel mai productiv ar fi să te gândești care ar putea fi noul rol pe care îți dorești să ți-l asumi. Încearcă să îți imaginezi ce ai face și ce ai exprima dacă ai renunța la rolul actual în favoarea celui nou. Iar noul rol nu e obligatoriu să fie complet opus. De exemplu, dacă ai fost ”îngrijitorul” în relația ta, un rol nou ar putea presupune să fii ”egoist în mod selectiv” (spre deosebire de a fi complet egoist).
O alternativă la rolul de ”urmăritor” ar putea fi oarecum independent (nu ”persoană distantă”). Un ”împăciuitor” ar putea încerca să devină asertiv. ”Cel care se suprasolicită” ar putea deveni cel care se solicită selectiv (nu ”persoană care nu se solicită deloc”).
Pentru a întrerupe ciclul vicios:
1. Nu mai face ceea ce faci în mod tipic – adică fix acele atitudini care susțin comportamentele nedorite ale partenerului. Trebuie să fii consecvent și să nu renunți de la primele încercări. Partenerului îi va lua ceva timp să recunoască schimbarea, între timp e posibil să reacționeze de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, dar încearcă să nu permiți ca aceste atitudini să te descurajeze. Schimbarea se produce în timp, deoarece tiparele negative s-au format după multe comportamente repetate. La fel, tiparele pozitive au nevoie de răbdare și perseverență.
2. Descrie-ți sentimentele și nevoile – vorbește direct despre ce te doare și ce îți dorești, fără să învinuiești, să ataci sau să umilești. Folosește mesaje la persoana I.
3. Consolidează noul comportament (cel dorit) – prin oferirea de recompense precum laudă, afecțiune, exprimarea aprecierii, încurajare și ajutor. Surprinde-ți partenerul, fă ceva diferit față de ceea ce se așteaptă. Spune ”da” când el/ea crede că vei refuza și invers, propune o escapadă când nu se așteaptă, oferă-ți ajutorul când el se așteaptă să încerci să eviți efortul.
4. Negociază soluții noi – amândoi aveți nevoi, care sunt diferite și uneori, contradictorii. Dar tu și partenerul aveți nevoi la fel de valide, niciunul nu are nevoi mai bune sau mai mari – doar diferite. Dacă ai acest lucru în minte, e mai ușor să ajungeți la un compromis în care să se regăsească dorințele fiecăruia.
După ce ai identificat, specific, ce comportamente îți vor permite să desfășori noul rol, ce sentimente să exprimi și ce nevoi să îți îndeplinești, alege în fiecare zi un element pe care să îl pui în practică. Elaborează în fiecare dimineață un plan de a te comporta – cel puțin o dată în ziua respectivă – conform noului rol. E posibil ca, odată ce partenerul sesizează aceste schimbări să își intensifice vechiul comportament. Acest lucru reflectă natura homeostaziei, adică tendința unui sistem de a rămâne stabil și de a se opune schimbării. Deși schimbările sunt incomode, disconfortul pe termen scurt va fi depășit de beneficiile pe termen lung ale unei relații mai sănătoase și mai intime. Ai putea lua în considerare să discuți cu partenerul despre propriile decizii cu privire la schimbarea rolului, pentru ca acesta să știe la ce să se aștepte.
Relațiile intime creează o receptivitate specială, iar odată cu ea vine și vulnerabilitatea. Probabil că nimeni nu te poate îngriji sau răni la fel de mult ca partenerul. Totuși, relațiile sunt în același timp un spațiu de creștere și dezvoltare deosebit dacă știm cum să abordăm rațional și practic conflictele și zonele sensibile din interiorul ei. De aceea, vă invit cu încredere să aprofundați subiectul parcurgând cartea ”Abilități de relaționare în cuplu – Cum să construiești o relație mai bună” de Matthew McKay, Pattrick Fanning și Kim Paleg. În această carte veți găsi exerciții și strategii ce vă vor susține în schimbările pe care doriți să le faceți pentru ca relația de cuplu să devină una mulțumitoare, împlinită, revigorantă.

Daniela Dociu
Daniela Dociu este psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental, cu specializare și în psihologia sănătății clinice. Este pasionată de mecanismele psihopatologice, terapia tulburărilor mintale la adolescenți și adulți și promovarea sănătății mintale în rândul publicului larg.