Atât relațiile cât și reușita profesională ne cer investiții semnificative de timp și energie. E posibil oare să le avem pe toate?
De câte ori v-ați amintit, în mijlocul redactării unui raport, de ședința cu părinții care avea loc fix atunci, în cealaltă parte a orașului? Sau de câte ori nu v-ați simțit copleșit la gândul sarcinilor pe care le aveți de făcut acasă, la finalul unei zile de muncă?
Puțini sunt imuni la asemenea interferențe între viața de familie și cea de la muncă și la contradicțiile care apar, periodic, între rolul de părinte, partener de cuplu și cel de angajat.
Iar când apare o incompatibilitate între cerințele de la muncă și cele de acasă, se formează mediul perfect pentru a da naștere presiunii și stresului, dar și relațiilor conflictuale.
Sursa generatoare a acestor tensiuni este așteptarea de a bifa toate sarcinile cu succes, astfel luând naștere fenomenul denumit conflict între muncă și viața de familie (Work-Family Conflict – WFC) :
- a) din cauza lipsei timpului – atunci când unul dintre roluri ocupă prea mult timp fizic, ajungem fără să vrem la a le neglija pe celelalte;
- b) din cauza presiunilor dinspre un rol spre altul– când stresul de la locul de muncă începe să fie resimțit și acasă, sau invers, fiindcă nu reușim să lăsăm la ușă tensiunile de la job sau pentru că problemele de acasă ne afectează munca;
- c) din cauza incompatibilității valorilor – atunci când la job ni se impune să ne comportăm într-un fel ce contravine valorilor noastre personale, tindem să fim percepuți mai slabi decât ceilalți, mai neintegrați, dacă nu o facem.
Conflictul dintre roluri (doar presiunea profesiei asupra relațiilor de familie, cel mai adesea)
Angajatorii țintesc la performanțe cât mai mari, într-un timp cât mai scurt. Din acest motiv stresul și anxietatea la locul de muncă devin probleme din ce în ce mai frecvente în rândul angajaților. Deși, în teorie, WFC se poate manifesta în ambele direcții, statisticile prezintă o frecvență mult mai mare a interferenței locului de muncă asupra relațiilor familiale, decât invers.
De fapt, studiile indică faptul că factorii cei mai pregnanți ai WFC sunt nivelul de implicare în rolul profesional, orele suplimentare, cantitatea de muncă și stresul în cadrul postului – toți, factori ce duc la o scădere automată a timpului petrecut cu partenerul de cuplu sau copiii și a energiei disponibile pentru activități din viața privată.
Iar consecințe ale conflictului între muncă și familie sunt foarte serioase:
- Nivel redus de performanță în cadrul sarcinilor;
- Satisfacție redusă față de locul de muncă dar și față de viață în general;
- Stare de bine și de sănătate precare;
- Tendințe de absenteism, burnout, neimplicare în cadrul organizației și o probabilitate mai mare de a demisiona;
- O corelație mai puternică cu lipsa sentimentului de împlinire în relația de cuplu (mai ales când doar unul dintre parteneri este angajat)
Ce ar fi de făcut
Iată de ce, dacă încercăm să răspundem întrebării profesionistului modern – Le putem avea pe toate? Putem fi performanți la job și avea și suficient timp pentru relația de cuplu și cea de familie în același timp? – răspunsul va fi.. puțin probabil. Sau cel puțin, nu în același timp sau pentru totdeauna.
Vestea bună este că, atunci când simțim că apar tensiuni între rolurile noastre, există câteva lucruri pe care le putem face pentru a le echilibra.
- Re-definirea rolului. Uneori, pentru re-echilibrare, e suficient să ne schimbăm percepția despre ce ar trebui să facem sau cum ar trebui să ne comportăm într-un anumit context (fie la muncă, fie acasă);
- Decizii conștiente pentru obținerea unui echilibru pe termen mai lung. Ca de exemplu, să ne alegem un job care să ne provoace fără a fi copleșitor în cerințe, astfel încât să nu riscăm să neglijăm celelalte aspecte ale vieții;
- Sprijinul social al celor apropiați. Acesta este unul dintre principalele mecanisme de coping pentru stările prelungite de stres. Discuțiile cu partenerul de cuplu sau chiar copiii în legătură cu unele probleme de la locul de muncă și obținerea sprijinului și înțelegerii lor sunt unul din principalii factori protectivi.
- Trasarea unor limite între muncă și viața familială. Chiar dacă ne va fi imposibil să ne lăsăm mereu tensiunile de la birou în fața ușii de acasă, ceea ce ajută foarte mult este delimitarea acțiunilor permise și nepermise în fiecare dintre cele două. În acest mod evităm și situațiile în care finalizăm rapoarte în vacanța cu familia la munte.
- În funcție de tipologia familiei – tradițională sau modernă – studiile sugerează câteva ajustări:
- În familiile în care rolurile de gen sunt tradiționale și clar delimitate, WFC poate fi ameliorat atunci când femeile își reduc standardele la muncă în favoarea investirii prioritare a energiei în îndeplinirea eficientă a sarcinilor legate de familie.
- În familiile moderne, în care rolurile de gen sunt mai puțin delimitate, niveluri mai reduse de WFC au fost identificate când femeile își îndeplinesc standardele înalte la locul de muncă, ajustându-le pe cele de acasă, pentru a reduce stresul.
- Nu în ultimul rând, acceptarea faptului că lipsa echilibrului este inevitabilă și că uneori trebuie să prioritizăm una dintre ele, fie că ne dorim sau nu.
Diana Buruiană
Diana Buruiană este studentă în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității București și este pasionată de cercetare și de stadiul actual al dezvoltării psihologiei educaționale și industrial-organizaționale dar și de psihologia evoluționistă sau psihologia interculturală.